Viata, regizorul suprem

Nu ne intreaba nimeni daca ne place "personajul" atunci cand ne nastem, nu putem repeta o scena care nu ne-a "iesit" bine, nu putem schimba cursul filmului. Nu putem decat sa participam in fiecare zi la scenariu, sa ne jucam rolul si apoi sa o luam de la capat intr-o alta forma, intr-un alt decor, sau cu alti actori. Nimeni nu iti "sufla" replicile, nimeni nu e acolo sa te indrume cum sa joci, doar joci, e alegerea ta cum interpretezi personajul. Apoi, la sfarsit, probabil e cineva care va judeca cum ai interpretat. Traiesti clipe de tristete, de bucurie, de emotii, de asteptari, le traiesti ca un bun actor ce esti, le simti cu tot trupul si toata simtirea. Si vrei sa dai ce e mai bun din tine. Si cateodata reusesti, cateodata ai vrea sa schimbi. Dar, scena a trecut, actul s-a incheiat, urmeaza o noua runda. Cine stie ce ti se mai pregateste apoi? Privesti neputincios cum unii pleaca din viata ta, ai vrea sa pleci cu ei, sau sa ii aduci inapoi, dar tu faci parte din alt decor. Tu trebuie sa mai joci, tu mai ai de stat si de trait emotii. Si-ti vine cateodata sa iti smulgi sufletul si sa-l dai cui il vrea, sa te lase in pace, sa-ti dea un moment de ragaz, dar nu, tu trebuie sa continui, nu ai ce face, nu poti renunta. Maine, schimbi decorul, poate actorii din jurul tau nu vor mai fi aceiasi, poate viata ta seamana a poveste de dragoste, sau pur si simplu e un sir de acte comice. Esti actorul acestei vieti, fara a sti vreodata cand se va trage cortina peste actul tau.