vineri, 6 august 2010

Viata, regizorul suprem

Nu ne intreaba nimeni daca ne place "personajul" atunci cand ne nastem, nu putem repeta o scena care nu ne-a "iesit" bine, nu putem schimba cursul filmului. Nu putem decat sa participam in fiecare zi la scenariu, sa ne jucam rolul si apoi sa o luam de la capat intr-o alta forma, intr-un alt decor, sau cu alti actori. Nimeni nu iti "sufla" replicile, nimeni nu e acolo sa te indrume cum sa joci, doar joci, e alegerea ta cum interpretezi personajul. Apoi, la sfarsit, probabil e cineva care va judeca cum ai interpretat. Traiesti clipe de tristete, de bucurie, de emotii, de asteptari, le traiesti ca un bun actor ce esti, le simti cu tot trupul si toata simtirea. Si vrei sa dai ce e mai bun din tine. Si cateodata reusesti, cateodata ai vrea sa schimbi. Dar, scena a trecut, actul s-a incheiat, urmeaza o noua runda. Cine stie ce ti se mai pregateste apoi? Privesti neputincios cum unii pleaca din viata ta, ai vrea sa pleci cu ei, sau sa ii aduci inapoi, dar tu faci parte din alt decor. Tu trebuie sa mai joci, tu mai ai de stat si de trait emotii. Si-ti vine cateodata sa iti smulgi sufletul si sa-l dai cui il vrea, sa te lase in pace, sa-ti dea un moment de ragaz, dar nu, tu trebuie sa continui, nu ai ce face, nu poti renunta. Maine, schimbi decorul, poate actorii din jurul tau nu vor mai fi aceiasi, poate viata ta seamana a poveste de dragoste, sau pur si simplu e un sir de acte comice. Esti actorul acestei vieti, fara a sti vreodata cand se va trage cortina peste actul tau.

joi, 5 august 2010

De ce bat clopotele?

Clopotele bat, de obicei ca sa anunte moartea cuiva. Dar, cand e furtuna sau grindina, bat de asemenea clopotele. In credinta populara se zice ca bat clopotele ca sa aibe Dumnezeu mila de oameni, sa nu le dea potop sau vreme rea de sa strice culturile. Am mai auzit o explicatie potrivit careia bat clopotele pentru a alunga grindina, zgomotul produs de clopote imprastiind norii de grindina. Daca mai cunoaste cineva alte semnificatii, as fi interesata sa le aflu.

marți, 3 august 2010

Hiking in Romania

Romania and the best places to visit here. More details soon. I will keep you posted.

vineri, 30 iulie 2010

The Real Romania

The southern part I should say. There is more of Romania than Bucharest and Danube Delta. Much more, but if there is no one to advertise the other parts, I guess there is only Brasov that may represent Transylvania. Anyhow, it is good that we are being advertised abroad, Romania may have a hope if we give it.

www.youtube.com -The real Romania

marți, 6 iulie 2010

O farama din mine

Scriind, nu pot sa devin un actor decat al propriei mele vieti, nu pot interpreta un rol, sunt precum condamnatul care e pe cale sa-si marturiseasca crima in fata publicului. Ma simt expusa si judecata, nu pot face fata reflectoarelor, nu pot sa nu ma justific la tot pasul in fata unor persoane care nu merita sa-mi sfasie sufletul, habar nu au ce simt, traiesc, respir. Cate milioane de ganduri imi trec prin cap, cate scenarii nu creez in minte, sperand sa ascund parte din sufletul meu in spatele unui rol, act, scena. 
Exista multe feluri de a invata o lectie, cel mai indicat e sa inveti lectia din amaraciunea, pentru ca, nu-i asa, atunci inveti o lectie cand ai suferit o deceptie, cand cineva te-a ranit sau cand cineva ti-a tras un sut in dos. Dar ascultam oare din pataniile altora, sau de cele mai multe ori suntem prea ocupati sa ne auzim pe noi vorbind, suntem prea ocupati sa ii ascultam pe ceialti, nu avem timp,m chef, starea necesara, sau nu suntem in locul potrivit pentru discutii. Pentru ca lucrurile se intampla exact atunci cand trebuie sa se intample. Daca am afla unele lucruri inainte de vreme, atunci viata noastra ar avea alt curs, am lua alte decizii, dar, cum toate se intampla la momentu lor, viata isi urmeaza cursul dinainte prestabilit.
Am fabulat destul, un simplu noapte buna poate cel mai bine sa imi incheie pledoaria.

joi, 3 iunie 2010

Amuleta norocoasa

Femeie fiind, bineinteles ca am in cap doar prostii, nu gandesc profund, niciodata nu am rabdare sa citesc contracte, sa fiu atenta la detaliile legate de plati, doar sunt femeie. La volan, hm, mda, de multe ori am prioritate doar pentru ca sunt femeie, e destul sa zambesc si s-a rezolvat. Nunta e a miresei, nu a mirilor, tortul, al miresei bineinteles, ca sa nu mai vorbim de buchet- mireasa arunca buchetul. Iar daca asta nu mi se intampla din niciun alt motiv decat acela ca sunt femeie, ma astept sa fiu tratata ca o regina, pentru ca merit. De ce? Pentru ca sunt femeie, pentru ca iubesc florile, cadourile cat mai scumpe si vacantele in locuri cat mai exotice. E asta gresit sau un moft? Poti sa-i spui cum vrei, nu eu am inventat regulile, iar daca ma intalnesti pe strada, stiu ca ma admiri, daca imi permiti sa ies pe o usa, stiu ca dai dovada de buna crestere, nicidecum de supunere. Daca te certi cu mine, fa bine si cumpara-mi flori, pentru ca sunt o cale buna de impacare. Daca ma vezi suparata, nu imi intoarce spatele, pentru ca sunt speciala si nu vrei sa ma pierzi. Atunci, fa bine si fa-ma fericita asa cum se cade, cum e legea nescrisa de atatea secole. De ce te intrebi? Pentru ca ma iubesti, ca m-ai ales, sau esti pe cale sa ma alegi, pentru ca pot fi mama copiilor tai sau doar un sfetnic bun la nevoie., Pot duce multe pe umeri, te pot ghida sa cuceresti lumea, sau te pot aduce la pamant. Alegerea e in functie de merite.